Ce înseamnă Școala Democratică?

 

Ne dorim cu toții o democrație funcțională, în care elevii să ajungă cetățeni activi și să contribuie la dezvoltarea societății, să știe să se facă auziți și să implementeze principiile democratice în viața personală, într-o realitate care se va baza pe principii democratice și pe îmbunătățirea competențelor digitale, astfel încât să facă față cu succes provocărilor. 

Incubatorului Civic Digital – un proiect de cetățenie digitală creat și implementat de un consorțiu format din Institutul Intercultural Timișoara, Asociația Techsoup și Școala de Valori, cu sprijinul Ministerul Educației și Cercetării – sprijină unitățile de învățământ în demersurile lor manageriale, pentru a se asigura că toate aspectele vieții școlare – de la structuri și procese decizionale, la metode și resurse de predare sau relațiile dintre elevi, profesori și personalul auxiliar – reflectă valori democratice. 

Inițiativa Școala Democratică a ajuns la 643 de profesori, la 731 de elevi de gimnaziu și de liceu și în 23 de instituții de învățământ. Am discutat cu mai mulți dintre profesorii – participanți din cadrul inițiativei pentru a afla care este evoluția școlilor ca urmare a activităților desfășurate.

Unul dintre profesorii Mirela Tanc, profesoară de limba și literatura română la Școala Gimnazială „Oltea Doamna” din Oradea, participant în acest proiect, descrie experiența transformării educaționale prin care a trecut școala unde predă: „Cea mai mare provocare din Școala Democratică a fost să trecem de la un model bazat pe control la unul bazat pe încredere. La început, elevii erau neobișnuiți cu ideea că vocea lor contează, iar adulții ezitau să renunțe la autoritate. A fost o provocare să ne reconectăm prin empatie și reguli construite împreună.”

Într-o Școală Democratică, elevii nu mai sunt simpli receptori de informație, ci co-creatori ai procesului educațional. Profesorii consideră esențial să le ofere copiilor o voce, să le solicite opinia și să-i implice în luarea deciziilor, pentru a deveni cetățeni digitali. „Înseamnă să co-creăm educația, nu doar să o livrăm”, explică Mirela Tanc. „Elevii votează proiecte, participă la decizii legate de reguli, spațiu și chiar conținutul lecțiilor. Școala noastră nu e perfect democratică, dar e pe drumul spre un parteneriat autentic cu elevii.”

Un alt pilon al Școlii Democratice este formarea culturii democratice încă de pe băncile școlii, când elevii încă nu au drept de vot. Elevii învață să își cunoască drepturile și responsabilitățile, să ia decizii informate și să analizeze consecințele propriilor acțiuni. Într-o societate digitalizată, la fel de importantă este și cetățenia digitală – abilitatea de a folosi responsabil resursele online, de a identifica surse sigure de informare și de a naviga conștient într-un mediu în continuă schimbare. „Trăim într-o lume în care informația circulă cu viteză, dar discernământul se formează lent”, subliniază Mirela Tanc.Cultura democratică ne învață să respectăm diversitatea, iar cetățenia digitală ne responsabilizează în spațiul online. Ambele sunt esențiale ca tinerii să nu devină doar consumatori de conținut, ci creatori de schimbare.”

Profesorii subliniază și rolul noilor tehnologii – inclusiv al inteligenței artificiale – în procesul de învățare. Folosite etic și controlat, acestea pot stimula gândirea critică și capacitatea elevilor de a lua decizii informate. Exemplele variază de la platforme creative pentru compunerea de muzică sau texte educaționale, până la instrumente digitale de colaborare și exprimare originală.

În acest context, proiecte precum Incubatorul Civic Digital au avut un impact vizibil asupra elevilor. „Copiii cu gândire flexibilă se adaptează mai ușor la greșeli.” Ne povestește Cristina Vasile – profesoară de Limba și Literatura Română la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari. „Nu mai resimt acea apăsare și știu să se raporteze mult mai bine la lucrurile care îi preocupă.”

Școala democratică aduce beneficii care depășesc zona strict academică și contribuie la dezvoltarea personală și socială a elevilor. În acest mediu, copiii devin mai autonomi, mai responsabili și conștienți de rolul lor activ în propria formare. Ei învață să cântărească opțiuni, să analizeze argumente pro și contra și să ia decizii asumate. Totodată, își dezvoltă spiritul civic, înțelegând drepturile și responsabilitățile pe care le au ca membri ai comunității.

Pe fondul transformărilor digitale, elevii dobândesc competențe tehnologice esențiale, dar și discernământul necesar pentru a utiliza corect și etic aceste resurse. Toate acestea se desfășoară într-un cadru de colaborare, unde elevii nu mai sunt doar receptori de informație, ci parteneri reali de dialog – ceea ce le consolidează încrederea și relațiile cu profesorii și colegii.

Ghervan Oana-Emilia, profesor de educație fizică și sport la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava: Este nevoie de cultură democratică pentru a dezvolta încrederea, toleranța și o conduită adecvată – atât în rândul cadrelor didactice, cât și al elevilor. Școala digitală aduce o valoare semnificativă în gestionarea situațiilor din mediul online, prin dezvoltarea gândirii critice, a siguranței și a toleranței. Un aspect esențial este discernământul pe care elevii îl manifestă atunci când iau decizii și procesează informațiile pe care le consumă.”

În concluzie, școala democratică nu este doar un concept pedagogic alternativ, ci o viziune despre educație care pregătește copiii pentru viață, nu doar pentru examene. Ea transformă elevii în participanți activi la propria formare, le cultivă autonomia și spiritul civic, îi învață să ia decizii responsabile și să gândească critic într-o societate digitalizată. Profesorii devin mentori și constructori de comunități, ghidându-i pe copii nu doar spre succes academic, ci și spre echilibru personal și implicare socială.

Din această perspectivă, școala democratică se conturează ca un model educațional pentru viitor, unul care îmbină valorile democratice, responsabilitatea digitală și colaborarea autentică într-un cadru menit să formeze cetățeni activi, încrezători și pregătiți să contribuie la o societate mai solidară și mai echilibrată.

Share: