De ce este nevoie de competențe pentru cultura democratică?

Competențele pentru cultura democratică sunt esențiale pentru formarea cetățenilor responsabili și implicați în societate. Aceste competențe includ valori, aptitudini, abilități, cunoștințe și înțelegere critică. Mai exact, valori precum respectul pentru diversitate, egalitatea și justiția socială sunt fundamentale pentru o societate democratică. Atitudinile deschise și tolerante, care acceptă și apreciază diferențele culturale, ajută coeziunea socială. Așadar, elevii trebuie să învețe să respecte drepturile și libertățile altora, să fie empatici și să dezvolte o atitudine de responsabilitate civică. Competențele pentru cultura democratică includ abilități esențiale precum gândirea critică, capacitatea de a argumenta rațional și de a soluționa conflictele în mod pașnic. Cunoștințele despre instituțiile democratice, drepturile omului și procesele electorale sunt esențiale pentru a înțelege și participa activ în viața democratică. Elevii trebuie să fie capabili să identifice dezinformarea și să folosească surse de informare credibile. Participarea la luarea deciziilor și guvernanța școlară îi ajută pe elevi să obțină cunoștințe practice și să dezvolte încrederea în procesele democratice. În cadrul „Congresului Incubatorul Civic Digital”, profesorii și directorii de unități școlare prezenți au înțeles importanța promovării și implicării comunității în proiecte și au subliniat necesitatea de a dezvolta competențe elevilor precum respectul, responsabilitatea și teoria schimbării. Competențele pentru cultură democratică integrează competențele pentru cetățenia digitală în educație. Elevii și profesorii trebuie să învețe să utilizeze tehnologiile pentru a sprijini procesele democratice și pentru a promova învățarea online și offline. O abordare de succes pentru dezvoltarea unei culturi democratice în școli implică colaborarea între elevi, profesori, părinți și comunitatea locală. Echipa de conducere și profesorii trebuie să testeze modele și procese care creează contexte noi de învățare și oportunități reale de colaborare. Participarea activă a tuturor părților interesate contribuie la creșterea competențelor de cetățenie digitală și la practicarea dialogului intercultural la toate nivelurile. Dar pentru ca elevii să își dezvolte competențe pentru cultura democratică sunt implicați mai mulți actori: profesori și echipa de conducere a școli, părinții și comunitatea locală. Profesorii și echipele de conducere sunt responsabili de integrarea competențelor democratice în curriculum și de crearea unui mediu de învățare care să promoveze aceste valori. Părinții pot asigura sprijinul și modelarea comportamentului democratic acasă, deoarece pot încuraja comportamentul copiilor prin exemplu personal. Organizațiile locale, liderii comunității și voluntarii pot oferi suport și resurse pentru proiectele școlare și activitățile extracurriculare. Competențele pentru cultura democratică sunt fundamentale pentru crearea unui mediu educațional inclusiv și inovator. Cu ajutorul acestor competențe elevii sunt pregătiți să devină cetățeni activi și responsabili, dar și să promoveze valori esențiale pentru o societate democratică. Prin colaborare, implicare și utilizarea tehnologiilor digitale, profesorii, părinții și elevii pot contribui la construirea unei societăți mai echitabile și tolerante, în care cultura democratică este în centrul deciziilor. Competențele pentru cultură democratică au fost adoptate de Consiliul Europei și sunt parte integrantă a recomandărilor Consiliului Uniunii Europene privind educația incluzivă și valorile comune. Ele pot fi consultate pe https://ccd.intercultural.ro/ .
Share: